Orice jucător e de vânzare în acest moment în Gruia deoarece Arpad Paszkany, patronul echipei, vrea să remanieze lotul și să facă rost de bani pentru a acoperi datoriile de peste 2 milioane de euro. În plus, șeful formației CFR Cluj vrea să renunțe la fotbaliștii cu salarii mari. Așa se face că Felgueiras, Deac, Camora și Costea au fost puși în capul listei de jucători care urmează să plece din Gruia. Din păcate, pentru șefii din Gruia veștile nu sunt deloc bune. Mario Felgueiras este singurul jucător care stârnește interes în rândul mai multor cluburi. ȚSKA Moscova, dar și alte cluburi din Rusia și Portugalia îl doresc pe lusitan, dar toate au dat înapoi când au auzit care sunt pretențiile lui Paszkany: 3,5 milioane de euro.
Îl vând mai ieftin?
În aceste moment, cea mai plauzibilă variantă în privința lui Felgueiras este aceea că Paszkany va renunța din pretențiile financiare și va încerca să îl cedeze pe bani mai puțini. E greu de crezut că portarul portughez va fi păstrat, asta deoarece jucătorul are salariu de 20.000 de euro lunar, mult mai mult decât vor să plătească șefii din Gruia din toamnă, 8.000 de euro lunar.
La Deac, Costea și Camora situația este de asemenea sub semnul întrebării. Deși cere undeva la 1 milion de euro pentru fiecare jucător, nu s-a înaintat nicio ofertă concretă. Partea bună la Costea și Camora este că aceștia au salariu de 120.000 de euro, fiind șanse să se ajungă la un acord cu finanțatorul pentru o colaborare din toamnă cu un salariu puțin mai mic.
Deac, propus în Rusia
Ciprian Deac (foto, dreapta) are un salariu de 240.000 de euro anual, considerat mult prea mare de Paszkany și Mureșan. Mijlocașul a fost propus la mai multe cluburi din Rusia pentru 1 milion de euro, dar problema este chiar salariul mare al acestuia. Deși este unul dintre preferații lui Miriuță, e foarte probabil ca Deac să fie cedat la vară chiar și pe o sumă mai mică, mai ales că acesta mai are doar un an de contract.
7 jucători au plecat deja de la CFR: Piccolo, Batin, Chanturia, Gabionetta, Djokovic, Maah și Rui Pedro
5 milioane de euro plătea Arpad Paszkany pentru salarii când echipa juca în grupele Ligii Campionilor. Bugetul va fi acum de maximum 1,5 milioane de euro
Pentru viitor ne propunem să avem un nucleu de 16 jucători, pe care-l vom completa cu tinerii din propria pepinieră Iuliu Mureșan, președinte CFR Cluj
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER